
Există o convingere populară că persoanele care și-au pierdut vederea au căpătat un simț au auzului supranatural. Dar, această teorie are susținere științifică?
Au fost create multe filme cu protagoniști, persoane cu diferite dizabilități. Motivul comun al acestor filme este că atunci când o persoană este lipsită de unul dintre simțuri, un alt simț se supradezvoltă. În majoritatea cazurilor de supereroi nevăzători, lipsa simțului vizual este compensată de un auz ascuțit, peste normal. Prin inteligența și ingeniozitatea lor, supereroii sunt capabili să-ți ducă la bun sfârșit misiunile ajutați de auzul dezvoltat.
Acest fapt a ridicat semne de întrebare în rândul oamenilor cu privire la cât de reală este această compensare pentru simțul pierdut? Evident oamenii nu au puterile supereroilor din filme, dar ne întrebăm oare nevăzătorii aud mai bine decât persoanele care văd?
Înainte să înțelegem cum procesează sunetul persoanele total nevăzătoare sau parțial nevăzătoare, trebuie să înțelegem cum își folosesc auzul persoanele care văd.
Cum îi ajută auzul pe cei care văd?
Auzul ne ajută în mod evident prin susținerea unui mod de comunicare și de ascultare a sunetelor din mediul înconjurător. Cei mai mulți oameni își folosesc auzul natural, ca un bun bine meritat. Totuși acest simț de bază ne ajută în moduri pe care nici nu le observăm.
Spre exemplu, ne ajutăm de sunetul produs de autovehicule în mișcare, pentru a determina dacă putem traversa strada în siguranță. Deși există persoane care se asigură din ambele sensuri în mod vizual, daca ar fi să observăm cei mai mulți grăbesc pasul când aud o mașină care accelerează de la distanță. Auzul ne ajută să ne menținem echilibrul, în special când avem ochii închiși. În timpul dușului, multe persoane se folosesc de sunetul apei, în mod inconștient, pentru a-și menține echilibrul în timp ce se spală pe cap.
Cei mai mulți oameni nu observă modul în care ne ajutăm de sunet. Ne trăim viețile binecuvântați cu aceste simțuri, fără să conștientizăm modalitățile subtile prin care le utilizăm .
Persoane nevăzătoare folosesc sunetul într-un mod mult mai direct. Indicatorii audio îi ajută să determine spațiul înconjurător, permițându-le să se deplaseze și să evite coliziunile. Spre exemplu, sunetul televizorului este un semnal de avertizare că se apropie de un perete din apropierea televizorului. Pe mai departe datorită sunetului, aceștia pot localiza obstacolul, distanță până la acesta și pe unde ar trebui să înainteze pentru a-l evita.
De asemenea, prin lovirea bastonului ajutător se creează conștientizarea mediului înconjurător. De obicei bastonul este folosit pentru a aprecia distanța și pentru a depista obstacole, dar prin sunetul produs în urma lovirii se poate determina tipul suprafaței pe care se află, schimbări de la mersul pe faianță la covor, parchet, ciment, etc. O percepție subtilă, dar foarte utilă.
Concepții greșite despre un auz mai bun
O afirmație generalizată precum nevăzătorii aud mai bine, nu reprezintă întotdeauna un adevăr. Este adevărat că persoanele care și-au pierdut vederea în tinerețe observă o gamă mai largă de sunete, dar nu este un fapt generalizat. Studiile ne arată că în timp ce nevăzătorii tind să audă mai bine pe plan orizontal, mulți se strănuiesc să identifice sunete în plan vertical.
Este adevărat că cele main multe dintre persoanelor nevăzătoare devin mai conectate cu sunetele după ce își vederea. Din nevoia de adaptare organismul uman compensează prin utilizarea celorlalte simțuri, iar auzul este simțul primar după văz. Totuși, să fii nevăzător nu te face automat o persoană care aude mai bine decât este obișnuit. Acest auz dezvoltat se cultivă în timp prin utilizarea conștientă a sunetului.
Același lucru se întâmplă și persoanelor care văd, atunci când umblă pe întuneric sau când își caută lentilele sau ochelarii de vedere, se bazează pe aud și pe simțul tactil până la restaurarea vederii. În mod obișnuit oamenii se bazează cel mai mult pe vedere, mai mult decât pe alte simțuri, dar se pot adapta să trăiască în lipsa simțului vizual.
O concepție greșită este că urechile nevăzătorilor sunt mai sensibile. Acest fapt nu este adevărat. Urechile nu suferă schimbări în urma pierderii vederii – creierul este organul care se adaptează noii situații.
Concluzia - Persoanele cu deficiențe de vedere aud mai bine?
Nu există un răspuns sigur. S-a dovedit că multe dintre aceste persoane sunt capabile să audă suntele mai acut, un efect advers de adaptare a creierului. Nicio parte din alcătuirea urechii, canalul auricular sau cohleea, nu s-a schimbat în urma pierderii simțului vizual. Cortexul vizual primar și cortexul auditiv primar s-au adaptat la noua situație, pentru a reinstaura sentimentul de siguranță, de confort.
Persoanele total sau parțial nevăzătoare au mai multă experiență conștientă cu alte simțuri, dând impresia că au un auz supranatural. Realitatea este că simțul auzului s-a dezvoltat în urma practicii și adaptării. Cei care folosesc ecolocația umană au exersat timp îndelungat pentru a avea această abilitate.
Văzătorii pot în egală măsură să își dezvolate simțul auzului. Studiile demonstrează că văzătorii sunt capabili să deprindă ecolocația umană, dar nu o fac pentru că nu găsesc interes în acest sens. Nu este necesară supraviețurii lor, spre urmare este un talent pe care îl ignoră.
Deci putem trage concluzia că în timp ce nevăzătorii aud mai bine din diferite aspecte, acest lucru nu este o abilitate dobândite imediat în urma pierderii simțului sau o superputere. Creierul uman este complex și nevăzătorii găsesc alte modalități de a se conecta cu lumea înconjurătoare.
Tu, cum consideri că s-a dezvoltat auzul tău, față de anul anterior? Află ușor răspunul prin testarea auzului online sau te așteptăm Gratuit în centrele de protezare profesională Audiolux.
Telefon 0747773405
E-mail audiolux@pecef.ro
Ai întrebări? E simplu, suntem online! Click pe fereastra de chat