Website-ul Audiolux utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra in website-ul nostru. Va informam ca ne-am actualizat politicile in conformitate cu Noul Regulament UE cu privire la Protectia Datelor cu Caracter Personal. Va rugam sa ne oferiti acordul dumneavoastra pentru utilizarea fisierelor de tip cookie pentru urmatoarele scopuri: functionarea corecta a site-ului nostru, masurarea utilizarii site-ului Audiolux, publicitatea relevanta. Click aici pentru mai multe detalii.
Fisierul de tip cookie contine informatii care fac legatura intre (utilizator) web-browser si (web-site) web-server. Daca un browser acceseaza un web-server repetat, acesta poate citi informatia stocata. Cookie-rile asigura utilizatorilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile website-urilor de a oferi servicii confortabile utilizatorilor
Dezvoltarea simțului auditiv
9 minute timp citire - Proteze auditive

De la momentul în care ne naștem până când încetăm procesul de maturizare, corpurile noastre se dezvoltă și cresc continuu. Deși puseele de creștere și pubertatea sunt cele mai evidente, urechile noastre trec, în egală măsură, prin stadii de dezvoltare.

Ca cele mai multe dintre simțuri, auzul începe să se dezvolte în pântece. Totuși, este drum lung până când simțul auditiv devine complex și rafinat, iar simțul auzului joacă un rol important în modul în care învățăm să comunicăm, să interacționăm cu mediul înconjurător și să procesăm toată informația auditivă. Să aruncăm o privire în această dezvoltare a simțului auditiv, cum se dezvoltă și ce probleme pot apărea în anii de fragilitate.

Auzul bebelușilor

Bebelușul începe să audă din timpul sarcinii, iar urechile încep să i se formeze de la doar 9 săptămâni. La început arată ca niște crestături mici. La 18 săptămâni de viață, bebelușul poate să audă sunete. Un bebeluș poate să audă sunete dinafară pântecelui, dar se aud înfundat. Acest mod de a percepe sunetul se trage din mediul bebelușului – fiind înconjurat de lichid, iar sunetul nu este foarte clar. Dar, bebelușul aude și sunete din interior, inclusiv bătăile inimii mamei, sunete produse de stomac sau respirația.

Pe la 24 de săptămâni, bebelușul va începe să răspundă la sunete și voci. Vocea mamei este o parte importantă în timpul vieții intrauterine pentru că este cea mai clară pe care o poate auzi, iar în timp învață să o recunoască. Deși multe mame vorbesc cu bebelușii lor cât timp îi poartă în pântec, multe dintre mămici nu știu că bebelușul este atent și chiar ascultă.

Este o concepție greșită că bebelușul va avea un IQ mai mare dacă ascultă muzică clasică cât timp stă în burtica mamei, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să le punem muzică deloc. Totuși, trebuie să fim atenți să nu ne expunem la sunete prea puternice în timpul sarcinii. În timp ce sunete zgomotoase rare sau concerte ocazionale nu îi vor afecta, o expunere prelungită la sunete puternice poate rezulta în hipoacuzie înainte de naștere. Există câteva cercetări legate de expunerea la sunet și hipoacuzia infantilă, deci este mai bine să tratați cu atenție auzul bebelușului.

Cum se dezvoltă auzul

Odată ce bebelușul s-a născut, dezvoltarea auzului continuă. În timp ce unii bebeluși se nasc cu hipoacuzie imediat după naștere, alții dezvoltă hipoacuzia la scurt timp de la naștere – de obicei după o problemă medicală. Testarea auzului se realizează în primele zile de la naștere pentru a asigura depistarea precoce a unei eventuale hipoacuzii. De asemenea, este important să ne vaccinăm copilul conform graficului furnizat de medicul pediatru pentru a preveni îmbolnăvirea cu boli serioase. Este important să urmărim cu atenție auzul lor pentru că ne poate ajuta să depistăm din timp o eventuală pierdere de auz care s-ar putea transforma rapid într-o problemă serioasă. Dacă aveți bănuiala că bebelușul suferă de o pierdere de auz, este indicat să vizitați un medic pediatru sau un audiolog cât mai devreme posibil.

Auzul este în strânsă legătură cu modul în care copilul se dezvoltă și comunică. Își folosesc instinctiv auzul pentru a localiza voci și oameni, pentru a-și găsi un mediu cât mai confortabil, a acumula cunoștinte sau a participa activ la jocuri. Toate aceste lucruri pot fi observate în stadiul de dezvoltare.

Încă de la naștere, este normal ca bebelușii să reacționeze la zgomote puternice trezindu-se sau plângând. Vor recunoaște vocea mamei și cu timpul încep să recunoască și alte voci familiare. Pentru a putea comunica bebelușii vor încerca să își ajusteze modul în care plâng pentru a semnaliza anumite nevoi. Plânsetul este singura modalitate prin care bebelușii se pot ajuta, spre urmare se bazează pe cei din jur să le înțeleagă reacțiile și să îi ajute. Bebelușii se pot calma sau pot zâmbi atunci când li se vorbește, în special dacă atenția vine de la mamă. Mulți bebeluși își găsesc liniștea în sunetul celor care îi îngrijesc.

În jurul vârstei de 4-6 săptămâni, bebelușii încep să dezvolte o înțelegere mai aprofundată a sunetului. Vor răspunde la schimbările din tonul vocii, reacționând diferit la voci severe sau voci liniștitoare. Vor urmări vizual tot ceea ce face zgomot și vor căuta jucării care fac zgomot. Vor observa muzica, răsetele, și chiar vor începe să gângurească pentru a imita vorbirea.

Până la vârsta de 1 an bebelușii își construiesc vocabularul și vor rafina înțelegerea sunetului. Vor gânguri mai coerent, încercând să copieze sunetele cuvintelor pe care le aud. Mulți bebeluși vor învăța cuvinte simple ca „mama” sau „tata” și își vor recunoaște numele. Vor asculta atunci când li se vorbește și se vor întoarce în direcția sunetului. Pot încerca să comunice ridicând mâinile, să gândurească sau să salute prin fluturarea mâinilor.

Dacă un bebeluș ignoră sunetele sau nu le poate procesa, poate fi cazul unei hipoacuzii infantile. În acest caz un screening auditiv și control auditiv este necesar.

Recunoașterea hipoacuziei la copii

Dezvoltarea copiilor este în strânsă conexiune cu auzul. Își folosesc urechile să comunice, să învețe să vorbească și să înțeleagă lumea din jurul lor. Dacă simțul auzului a fost afectat sau nu mai este funcțional, pot învăța cu greu să vorbească, astfel va fi foarte dificil pentru ei să își facă cunoscute nevoile.

Bebelușii cu hipoacuzie pot avea următorul comportament:

• Nu răspund la numele lor

• Nu se întorc să vadă de unde provin sunetele care se aud

• Să-și atingă sau să-și apuce urechile din cauza durerii sau zgomotului.

• Nepăsare la sunete sau la vocile care se aud în jurul lor

Copii care au învățat să vorbească vor prezenta mai multe semne vizibile ale hipoacuziei, inclusiv:

• Dificultăți la școală

• Tipare verbale neobișnuite sau cadențe în voce.

• Vor reclama durere la nivelul urechilor sau vor auzi frecvent sunete puternice

• Vor urmări buzele interlocutorului (pentru a citi pe buze)

• Vor percepe deseori greșit cuvintele, chiar dacă sunt vorbite în mod clar sau repetat

• Vor spune în mod frecvent  "poftim" sau vor fi întrebători, chiar și atunci când acordă o atenție sporită.

• Stau foarte aproape de televizor, cu volumul ridicat sau cu subtitrare.

• Nu răspund la numele lor și nu recunosc când vorbiți cu ei.

Problemele de auz pot fi cauzate de forme temporare de hipoacuzie, precum infecții ale urechiei sau pot fi semne ale unor probleme mai serioase. Acestea pot include condiții precum tulburare de procesare auditivă sau hipoacuzie dobândită.

Problemele de auz la copii

Problemele de auz ale copiilor se găsesc sub 3 forme principale: congenitale, dobândite sau tranzitorii. Problemele congenitale de auz sunt prezente de la naștere și sunt de obicei identificate devreme. Hipoacuzia dobândită se instalează după naștere și poate fi cauzată de răni sau boli. Hipoacuzia tranzitorie este cel mai adesea cauzată de infecții temporare ale urechilor și blocaje ale tubului lui Eustachio.

Hipoacuzia congenitală poate fi cauzată de:

Condiții genetice – hipoacuzia congenitală sindromică autozomal recesivă. Se întâmplă când ambii părinți poartă gene recesive pentru hipoacuzie, fiind cea mai comună formă de hipoacuzie genetică. Hipoacuzia autozomal dominantă – este a 2-a cea mai comună formă, atunci când unul dintre părinți are o genă dominantă pe care o transmite copilului.

Alte sindroame genetice precum Treacher Collins, Alport, sindromul Down, Ushers și altele.

Naștere prematură.

Alte condiții medicale care afectează nașterea – rubeola, toxoplasmoza și herpes.

Complicații la naștere – lipsa oxigenului sau nevoia de transfuzie de sânge.

Abuz de alcool sau droguri la mama.

Utilizarea medicamentelor ototoxice – inclusiv antiinflamatoare nesteroidiene sau anumite antibiotice.

Hipoacuzia dobândită poate fi cauzată de:

Răni la cap

Timpan perforat

Infecții serioase (pojar, oreion, meningită, tuse convulsivă)

Expunere prelungită la sunete puternice

Boala Meniere

Otoscleroză

Infecții ale urechilor frecvente sau netratate

Hipoacuzia tranzitorie este de obicei cauzată de infecții ale urechilor, care se vindecă prin tratament medicamentos. Dar, dacă rămân netratate, hipoacuzia tranzitorie se poate transforma în hipoacuzie dobândită.

Toate formele de hipoacuzie pot avea efecte negative în dezvoltarea și auzul copilului. Pentru acest motiv este foarte important să fim atenți la modul în care copilul aude și comunică cu cei din jur. Dacă observați că există probleme, este indicat să mergeți cât mai repede la un screening auditiv. Chiar dacă este posibil să nu rezultă nicio problemă, este mai bine să luați toate măsurile pentru siguranță.

A fost util acest articol? Dacă aveți mai multe întrebări despre sănătatea auzului sau doriți să aflați mai multe despre cum funcționează urechile noastre, blogul Audiolux vă pune la dispoziție o librărie de articole informative și practice.

Sunt multe de aflat despre minunatul simț al auzului, spre urmare ne-am propus ca săptămânal să adăugăm articole noi. Pentru a fi la zi cu postările Audiolux este ușor – trebuie doar să vă înscrieți gratuit la nesleterrul nostru.

Vrei să intri în contact cu unul dintre specialiștii noștri? Sună chiar acum 0747773405.

Găsește cea mai apropiată locație Audiolux.