Iată o întrebare pentru toți cititorii și urmăritorii noștri: Când v-ați testat ultima oară auzul?
Poate vă surprinde sau nu, să aflați că deși hipoacuzia este o problemă serioasă care poate fi ușor și rapid soluționată prin protezarea auditivă, mai mult de 25% dintre participanți vor răspunde nu au făcut niciodată un test de auz și nici măcar nu s-au gândit că ar fi necesar. De ce?
Hipoacuzia netratată reprezintă o problemă serioasă, care afectează viețile oamenilor, dar este deseori foarte la îndemână de rezolvat prin tratament. Potrivit Institutului Național de Sănătate, 25% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 65 și 74 de ani și cei de peste 75 de ani se confruntă cu o pierdere de auz. Și deși se specifică această vârstă, hipoacuzia nu discrimineză afectând pacienți de orice vârstă, inclusiv nou născuți. Poate fi vorba despre oricine, poți fi tu, poate fi vorba de o persoană dragă din viața ta, de un prieten sau coleg.
Iată câteva aspecte majore de luat în calcul:
Hipoacuzia grad ușor dublează riscul de apariție al demenței
Hipoacuzia grad moderat triplează riscul instalării demenței
Persoanele cu hipoacuzie severă sunt de 5 ori mai predispuse să dezvolte demență
Cercetările au arătat că hipoacuzia este conectată cu alte condiții precum depresia, izolarea, instabilitatea fizică, demență, iar Organizația Mondială a Sănătății estimează că în 2050 vor fi aproximativ 900 de milioane de persoane hipoacuzice la nivel global, numărul fiind într-o creștere accelerată, din cauza modului de viață, a periculozității mediului de lucru și a dispozitivelor mobile de audiție.
Abilitatea noastră de a auzi are o contribuție majoră la sănătatea generală fizică și mintală și ne conectează cu lumea înconjurătoare în moduri pe care nu le conștientizăm în mod obișnuit, decât atunci când se întâmplă să fim noi supuși unei pierderi de auz sau să fim în apropierea unei persoane dragi care se confruntă cu hipoacuzia. Auzul ne conectează la ce este important în viața noastră, ne ghidează, ne apară, ne îndrumă și reprezintă amintiri de o viață alături de familia și prietenii noștri, în special în aceste ultime luni de pandemie coronavirus care ne-au limitat contactul fizic cu cei dragi.
Poate nici nu știați, dar pentru a vă testa periodic auzul nu este nevoie să părăsiți confortul locuinței dumneavoastre, dacă nu vă simțiți în siguranță sau dacă nu aveți suficient timp să o faceți, uneori puteți opta și pentru o testare online a auzului, care poate fi un indiciu bun dacă a venit momentul să consultați un specialist în auz. Dacă totuși doriți să veniți într-un cabinet de audiologie, puteți beneficia gratuit de consultația unui specialist și de audiogramă, 100% gratuit. Controlul periodic al auzului este la fel de important ca cel al sănătății noastre orale sau a analizelor generale periodice. Tehnologie modernă a aparatelor auditive a adus îmbunătățiri semnificative în viața pacienților hipoacuzici, și a adus soluții optime pentru fiecare persoană, indiferent de buget, nevoi, preferințe.
Pentru a afla mai multe despre hipoacuzie și sănătatea auzului și modalități pentru a conserva un auz bun și a rămâne activ, vizitați librăria de articole din Blogul Audiolux.
În cabinetele Audiolux Consultația și Audiograma sunt gratuite. Vreți să intrați în contact cu un specialist Audiolux? Pentru programare sau informații suplimentare ne puteți contacta telefonic la numărul 0745 076 993.