Cum găsim aparatul auditiv compatibil?
Astăzi este dificil să luăm decizii de cumpărături, din cauza unui număr mare de opțiuni. Dar... se aplică oare și când avem de ales aparate auditive compatibile?!
Ne-am gândit să abordăm din nou subiectul alegerii aparatului auditiv pentru a lămuri mai multe aspecte și a răspunde la unele dintre cele mai frecvente întrebări venite din partea pacienților.
Subiectul a mai avut un articol dedicat în blogul Audiolux, link aici, dar am revenit cu mai multe detalii și o abordare mai practică.
Pentru că nu există încă suficientă informare cu privire la aparatele auditive, mulți dintre pacienți sunt confuzi și se gândesc cum pot afla ce soluții sunt potrivite pentru nevoile lor, ce pași trebuie să urmeze pentru a cumpăra un aparat auditiv, ce servicii conexe există, cine le realizează și unde pot merge să beneficieze de o reabilitare auditivă cu toate serviciile și produsele într-un singur loc?
De multe ori ne lovim de întrebări, bine adresate... Unde pot vedea o listă de produse? Ce prețuri au aparatele auditive? Sau... De ce nu pot cumpăra un aparat auditiv fără să vin la reglaj?
Și vrem să explicăm de ce există atât de multe opțiuni de aparate și de ce pacienții au de fapt o mână de soluții personalizate din care pot alege, care răspund cu succes nevoilor lor.
Să începem...
Aparatul auditiv este un dispozitiv medical, care se recomandă și se reglează doar pentru nevoile specifice ale fiecărui persoane, în baza unei audiograme. Mai multe despre audiogramă aflați aici (link)
În continuare vom explica 6 factori pe care să îi urmărești când trebuie să alegi aparatul tău auditiv:
1. Primul și cel mai important - Hipoacuzia
Aparatul auditiv se recomandă exclusiv în baza gradului și specificului de hipoacuzie rezultate la audiogramă. Spre urmare, primul pas în diagnosticarea unei deficiențe de auz este testarea auzului, respectiv realizarea audiogramei. Serviciul este 100% GRATUIT în orice cabinet Audiolux. De ce îl oferim gratuit? Pentru că auzul tău este prioritatea noastră și ne dorim ca absolut orice persoană să aibă acces la testări auditive profesionale, indiferent dacă este sau nu asigurată. Audiograma se realizează fără niciun cost, fără trimitere de la medicul de familie, fără obligații. Ce mai aștepți?!
Știai că se așteaptă în medie 5-7 ani până pacienții decid să apeleze la specialiști? Această amânare a soluției la o problemă de auz are consecințe.Printre consecințe se află:
- impact semnificativ asupra relațiilor și vieții sociale
- o reabilitare auditivă anevoioasă
- constrângerea libertății de a alege orice model de aparat auditiv
- probleme asociate pierderilor de auz neprotezate: izolare socială, anxietate, depresie, demență, etc.
2. Tehnologia aparatelor auditive
Aparatele auditive din prezent sunt reale bijuterii tehnologice, extrem de avansate și absolut surprinzătoare.
Aparatele auditive din categoria premium sunt la granița dintre un dispozitiv medical și un gadget de ultimă generație, gândite să ofere o experiență auditivă naturală, plus conexiune cu dispozitive precum smartphone sau televizor. E minunat ce pot face și câtă libertate și opțiuni pot oferi.
Aceste aparate auditive folosesc:
• inteligența artificială
• identifică medii și situații de auz
• analizează stimulii auditivi și se adaptează pentru a livra sunet atât de natural
• procesoare independente pentru a distinge și procesa sunetele ambientale de sunetul vocii umane
• tehnologie care rafinează sunetul propriei voci
• detectează situațiile de vânt sau spațiile cu ecou
• comunică cu telefonul pentru feedback și caracteristici suplimentare
• oferă control prin aplicație instalată pe propriul telefon
• programe adaptate nevoilor tale
• posibilitatea de a discuta remote prin aplicația dedicată cu specialistul din cabinet pentru suport și ajustări, plus multe altele.
Într-un cuvânt aparatele auditive din prezent sunt extrem de atent gândite și sunt un suport activ și real pentru utilizatorii hipoacuzici.
3. Confortul
Pentru că micile dispozitive devin parte din viața noastră și trebuie purtate de la momentul în care ne trezim dimineață până când suntem gata să mergem la somn, aparatele auditive alese trebuie să fie foarte confortabile la purtare. Spre urmare, pacienții trebuie să cântărească cu atenție alegerea unui aparat auditiv. Specialiștii joacă un rol esențial în consilierea și îndrumatea pacienților cu privire la ce dispozitiv este mai confortabil de utilizat pentru ei, în funcție de forma urechii și îndemânarea pacientului. Se împart în două mari categorii și alte tipuri.
Aparate auditive retroauriculare
Acest tip de aparate auditive se așează în spatele urechii și sunt conectate printr-un tub sau fir la olivă. Utilitatea și compatibilitatea lor se aplică în majoritatea cazurilor și gradelor de hipoacuzie . În plus, sunt cel mai ușor de manevrat. Există 3 tipuri: BTE (behind the ear) și RIC (receiver-in-the-canal) și Slim RIC.
Aparate auditive intraauriculare
Aparatele auditive intra sau în ureche sunt în general recomandate în funcție de forma canalului auditiv. Acestea se introduc în ureche, pot fi ready to use sau custom made (realizate perfect pe forma urechii). Dispozitivele intraauriculare au atuul discreției, dar sunt mai dificili de manevrat și nu sunt mereu recomandate pentru forme avansate de hipoacuzie. Subcategoriile acestui tip sunt: ITE (in-the-ear) , ITC (in-the-canal), CIC (completely-in-the-canal) și un model inovator de căști auriculare.
În concluzie...
Aparatele auditive retroauriculare sunt potrivite pentru o varietate mai mare de hipoacuzii și sunt mai ușor de manevrat.
Aparatele auditive intraauriculare au avantajul de a fi discrete sau chiar invizibile.
Specialiștii sunt alături de tine să alegi aparatele auditive potrivite.
Unul dintre rolurile specialistului audioprotezist este să te asiste și să te îndrume să alegi aparatul auditiv ideal, care să vină ca o mănușă și să răspundă cu acuratețe tuturor nevoilor tale.
Foarte important în alegerea aparatului auditiv este să beneficiezi de o perioadă de probă. Poți să programezi chiar acum și să testezi aparatul auditiv compatibil GRATUIT timp de 14 zile! Vezi aici lista cabinetelor Audiolux.
4. Prețul și calitatea (performanța)
Tipurile/categoriile de aparate auditive prezentate la punctul trei sunt disponibile în mai multe intervale de preț, pentru a răspunde tuturor nevoilor de buget. Mai mult de atât, prin C.N.A.S, orice persoană asigurată sau coasigurată poate beneficia de o compensare în valoare de 1203 RON, care la alegerea pacientului poate însemna inclusiv un aparat auditiv gratuit (din gama de bază).
Prețul aparatului auditiv este în strânsă legătură cu beneficiile pe care ți le poate oferi un aparat auditiv. Aceste beneficii includ programe speciale de adaptare a sunetului la situații auditive și medii acustice, procesarea propriei voci, conexiune directă cu dispozitivele pe care le folosești zilnic: telefon, tabletă sau televizor, etc.
În funcție de nevoile tale caracteristicile tehnologice ale aparatelor auditive pot avea un impact pozitiv major în experiența auditivă zilnică. Sfatul specialiștilor este să iei în calcul și să testezi diferite niveluri de performanță. Discută în detaliu cu specialistul audioprotezist toate beneficiile particulare ale aparatelor compatibile și ia o decizie informată ținând seama că este o investiție în sănătate, pe termen lung.
5. Forma, dimensiunea, culoarea
În prezent aparatele auditive au forme și dimensiuni atât de discrete, încât este foarte dificil să fi observat când porți aparate auditive. Este important să știi că de multe ori forma aparatelor auditive compatibile este determinată de gradul hipoacuziei și de forma canalului auricular. În plus, culorile aparatelor auditive moderne sunt alese cu grijă pentru a se mula perfect pe culoare și tonul pielii sau pot fi asortate cu părul, variind de la bej, alb, nuanțe de maro, negru, gri, culori metalizate.
6. Nivelul de interacțiune socială
Fie că petreci mult timp în confortul casei sau ești o persoană foarte activă și mereu în mișcare, aparatul auditiv ales trebuie să țină pasul cu tine. Ține cont, cu cât ești mai activ social cu atât mai mult ai nevoie de tehnologii avansate care să răspundă eficient în orice situație de auz. În schimb, dacă ești o persoană care adoră rutina și petreci majoritatea timpului în medii acustice controlate poți să iei în calcul și aparate auditive din gamă de bază sau gamă esențială, care pot face față în medii nesolicitante.
Pentru persoane foarte active
Călătorești frecvent, iei parte la evenimente cu multe persoane, ții în mod regulat prezentări/ ședințe sau în general te afli frecvent în grupuri de persoane unde ești nevoit să interacționezi, în aceste situații trebuie să te îndrepți spre aparate auditive cu tehnologii avansate care pot să:
- recunoască mediul și condițiile acustice
- să reducă reverberațiile
- să recunoască direcția sursei de sunet pentru o procesare mai eficientă
- să identifice și să proceseze diferențiat vocea umană de sunetele ambientale
- să recunoască vocea proprie pentru o procesare cât mai naturală
- să se conecteze ușor la dispozitive: smartphone, tabletă, televizor – pentru preluare apeluri sau pentru audiții
- să fie ușor de încărcat în mișcare, datorită încărcătorului portabil
- să fie compatibile cu tehnologii pentru încărcare și igienizare automată
Pentru persoanele mai puțin active
Dacă ești mai puțin activ vestea bună este că poți avea beneficii de pe urma oricărei categorii de performanță: categoria de bază, esențial sau premium. Poți face această alegere cu încredere, după ce ai înțeles diferențele și avantajele fiecărei tehnologii. Vestea bună este că ai soluții la orice buget, inclusiv poți opta pentru o variantă de aparat auditiv gratuit, prin C.N.A.S. Sfatul nostru, dacă se încadrează în bugetul tău dă o șansă tehnologiilor aparatelor auditive performante, în special că le poți testa gratuit 14 zile pentru a experimenta real ce beneficii îți oferă.
Dar, bineînțeles, vrem să subliniem că în cazul în care te confrunți cu hipoacuzie, indiferent de stadiul de activitate și buget, un aparat auditiv este mai de ajutor decât nici un aparat auditiv. Protezarea auditivă este esențială și nu trebuie pusă în discuție.
Perioada de probă te ajută în luarea deciziei corecte
Oriunde te îndrepți să cumperi aparatul auditiv ține cont să beneficiezi de o perioadă de probă. Perioada de probă are mai multe avantaje:
- testezi aparatul auditiv în situații reale de viață și simți ce beneficii și avantaje îți oferă
- ai ocazia să observi implicarea specialistului care realizează protezarea, pentru că vrei să te asiguri că auzul tău este în mâinile unor profesioniști dedicați
- te acomodezi treptat și fără stresul incertitudinii asupra deciziei pe care o vei lua și îți asiguri astfel o reabilitare auditivă reușită
Ce poți face chiar acum pentru a beneficia de cele mai bune și avantajoase soluții pentru auzul tău?
1. Programează și beneficiază gratuit de consult și audiogramă. Descoperă aici cel mai apropiat cabinet Audiolux
2. Discută cu specialistul ales soluțiile personalizate nevoilor tale, asigură-te că adresezi întrebările pe care le ai și cere toate detaliile
3. Solicită să beneficiezi de o perioadă de probă de 14 zile cu aparatele auditive compatibile
Te așteptăm în cabinet!