Multe persoane pot fi surprinse de faptul că pacienții protezați trebuie să treacă printr-o perioadă de acomodare care uneori poate însemna câteva săptămâni, în special dacă nu au mai purtat niciodată aparate auditive. Protezarea auditivă poate fi numită un real succes abia după această perioadă se încheie și după ce pacientul va asimila dispozitivul și îl va utiliza în mod natural. În acest timp trebuie să învețe cum să utilizeze aparatul auditiv și trebuie să se obișnuiască treptat cu toate sunetele noi, care vor reprezenta noi stimuli pentru creier, toate aceste noi sunete fiind uitate cu trecerea anilor. Specialistul dumneavoastră în protezare auditivă va fi un partener important pe măsură ce învățăm să utilizăm aparatele auditive, și nu ar trebui să ezitați să îi adresați observațiile sau întrebările dumneavoastră oricând le aveți.
Cea mai mare schimbare va fi chiar a propriei voci
Este important să reținem că aparatele auditive nu vor reproduce cu exactitate auzul dumneavoastră de dinaintea pierderii de auz. Pentru cei mai mulți pacienți hipoacuzici provocarea este chiar acomodarea cu propria voce.
La început veți fi foarte conștienți de faptul că purtați aparatul auditiv și propria voce va suna puțin ciudat.
Veți observa că la început vocea dumneavoastră va suna ciudat sau nefamilar și poate că o veți auzi chiar mai tare decât v-ar plăcea. Sunetul masticației sau înghițirii poate fi în special observabil. Aceste senzații, care sunt supărătoare la început, vor dispărea pe măsură ce purtați aparatul auditiv mai mult. (În cazul în care nu vor dispărea, asigurați-vă că luați legătura cu audiologul dumneavoastră.)
Sfaturi pentru acomodarea mai rapidă cu aparatul auditiv
1. Purtați-le mai întâi acasă
Începeți prin a purta aparatul auditiv în confortul casei dumneavoastră sau în alte locuri în care să fie liniște. Concentrați-vă pe conversațiile unu la unu. Dați-le de veste prietenilor și familiei că purtați noile aparate auditive pentru a vă susține în acest proces și pentru a vă ajuta în medii cu provocări. Puteți încerca să citiți cu voce tare sau chiar să vorbiți frecvent cu animalul de companie pentru a vă obișnui mai ușor cu noul sunet al propriei voci.
2. Încercați să vă propuneți teme
Pentru extra practică cu aparatele auditive, încercați să localizați sursa sunetelor din mediul în care vă aflați, ascultați cărți audio sau emisiuni radio, în special atunci când sunteți singuri.
3. Luați pauze
Acomodarea se va realiza purtând treptat aparatele auditive. În prima zi trebuie să le purtați câteva ore, în medii liniștite, iar pe măsură ce zilele trec creșteți timpul de purtare și încercați să vă aventurați treptat la medii sonore mai zgomotoase. Foarte important, nu renunțați! Utilizați-le în fiecare zi, fără excepție, cu răbdare. Audiologul vă este alături oricând cu îndrumări.
4. Mergeți la programări de verificare a progresului dumneavoastră
Veți dori să mergeți la specialistul în protezare auditivă pentru cât mai multe programări de verificare pe cât este posibil. Notați toate observațiile pe care le aveți în fiecare zi și prezentați-le detaliat specialistului. Impresiile dumneavoastră de început sunt foarte folositoare în ajustarea reglajelor. Vorbiți în special despre sunetele care vă produc disconfort și cele care prezintă o reală provocare. De obicei prima vizită în cabinetul de audiologie, după protezarea auditivă, este la două, trei săptămâni. La această vizită, în funcție de observațiile dumneavoastră, audiologul va face modificări în reglaj și posibil o ajustare a volumului.
5. Abonați-vă gratuit la Telecare Signia App
Dacă aveți posibilitate să vă abonați la o platformă prin care puteți comunica rapid și fără costuri cu audiologul dumneavoatră, unde acesta vă poate urmări progresul în funcție de feedback-ul notat în aplicație, nu ezitați să o faceți. La Audiolux aveți portalul TeleCare prin care puteți să notați toate impresiile auditive ale zilei, să primiți îndrumări, pe care specialiștii Audiolux le accesează cu ușurință, pot face reglaje de la distanță și pot fi abordați prin mesaje text sau conversații video.
6. Fiți pregătiți pentru momente frustante, în special în medii cu mult zgomot
Dacă în ultimii ani nu ați auzit bine, veți fi surprins de abundența de sunete pe care o veți auzi odată cu protezarea auditivă. Toate aceste sunete nu mai puteau fi auzite din cauza pierderii de auz și veți resimți o supraîncărcare auditivă. De exemplu, sunetul produs de motorul frigiderului, un sunet de fundal pe care îl ignorăm în majoritatea timpului, poate părea deodată foarte tare sau greu de suportat. Motivul este acela că în timp creierul s-a dezobișnuit să selecteze sunete de fundal și să prioritizeze anumite sunete în locul altora. Persoanele care se acomodează cu o nouă proteză auditivă trebuie să învețe din nou cum să ignore sunetele de fundal, iar cel mai important pentru a reuși este să aibă răbdare și să ia totul ușor pe măsură ce creierul se acomodează.
7. Să raporteze imediat specialisului dacă au senzații dureroare
În funcție de aparatele auditive pe care le-ați ales puteți avea olive realizate după mulaj, ceea ce prespune că ar trebui să se așeze perfect în ureche. Audiologii ne aduc în atenție că poate exista un mic disconfort la început, dar în cazul în care ne provoacă dureri ar trebui să reveniți rapid în cabinetul de audiologie și să rezolvați problema. De multe ori, este mai ușor pentru pacienți să se adapteze la aparatele auditive RIC – receiver-in-canal, care utilizează domuri, pentru că acestea nu creează senzația de dop, cum poate fi uneori cazul aparatelor auditive cu olivă.
Ce pot face eu dacă o persoană dragă va fi protezată auditiv?
Cum poți fi de ajutor
Puteți avea în vedere mai multe modalități de sprijin pentru a susține o persoană dragă protezată auditiv recent. Foarte important, vă puteți oferi ca un partener de conversație răbdător, pentru a practica conversația. O altă modalitate poate fi aceea de a citi o revistă sau un ziar cu voce tare pentru ca persoana dragă să reînvețe să recunoască sunete care sunt în mod particular dificile.
Puteți, de asemenea, să realizați un set de întrebări cu recunoașterea sunetor. Alegeți perechi de cuvinte care se pot auzi similar mop/dop, casă/ masă, etc, care să difere prin schimbarea unei singure consoane. Citiți-le cu voce tare pentru ca persoana iubită să vă urmărească mișcarea buzelor, iar ulterior să încerce să recunoască sunetele fără să urmărească mișcarea buzelor. Consoanele sunt cele mai dificile sunete când ne confruntăm cu hipoacuzie.
Mai puteți ajuta prin:
Multă răbdare. Acomodarea cu noile aparate auditive poate fi dificilă, chiar frustantă uneori, dar pe termen lung efortul merită din plin.
Sprijn emoțional. Puteți să empatizați și să deveniți un sprijin moral, în special în zilele de frustrare.
Să luați parte la programările cu specialistul în protezare auditivă. Cel mai probabil vor fi necesare cel puțin 2 -3 vizite de ajustare a reglajului, din acest motiv un însoțitor care să fie un real sprijin este oricând bine-venit.
Păstrați o atmosferă relaxată prin umor. Acest fapt este în mod particular important mai ales în momentele stresante.
Să adunați cât mai multe informații despre hipoacuzie, aparate auditive și accesoriile disponibile pentru aparatele auditive, ca de exemplu bateriile (este posibil ca persoana iubită să aibă nevoie de ajutor în schimbarea lor).
O nouă lume
După câteva săptămâni, trilul păsărilor și sunetul picăturilor de ploaie vor deveni mai degrabă plăcut de auzit, decât stresante, și veți vedea că veți purta aparatul auditiv o perioadă îndelungată chiar cu plăcere. Cu timpul, sunetul propriei voci va suna din ce în ce mai puțin supărător, și veți reuși să ignorați cu grație sunetele pe care nu sunteți nevoiți să le auziți în mod activ, precum frigiderul sau aerul condiționat. În timp veți fi mai puțin obosiți decât obișnuiați să fiți pentru că nu vă veți mai depune zilnic efortul psihic de a auzi.
Chiar mai bine: Orice stimulare este benefică pentru creier, diminuând riscul declinului cognitiv, a izolării sociale, depresiei și alte efecte negative ale hipoacuziei netratate. Cunoașteți consecințele hipoacuziei netratate? Descoperiți-le în articolul Hipoacuzia. Efecte secundare. https://www.audiolux.ro/blog/view/hipoacuzia-efecte-secundare