Audiolux

Auzul este o functie extrem de importanta, având un rol principal în comunicare. El este conectat cu sistemul activator ascendent ramânând astfel functional si în timpul somnului si permitând trecerea rapida a organismului în stare de alerta în urma unei stimulari sonore adecvate.

Ca urmare a functionarii normale a sistemului auditiv, are loc monitorizarea si procesarea fizica, fiziologica si psihologica a informatiilor sonore, rezultând astfel date referitoare la localizarea sursei sonore, distanta pâna la aceasta si tipul sursei. Procesarea fizica a informatiilor legate de auz are loc la nivelul celor trei segmente ale analizatorului auditiv, cea fiziologica începe în urechea interna si se continua în sistemul nervos central, iar cea psihica începe la nivelul trunchiului cerebral si se continua la nivel cortical si subcortical.

Auzul joaca un rol deosebit de important în însusirea limbajului, dezvoltarea proprietatilor cognitive si dezvoltarea socio-afectiva.
Deteriorarea functiei auditive poate avea la baza multe motive. În cazurile în care afectiunile analizatorului auditiv nu se pot trata pe cale medicamentoasa sau chirurgicala se recurge la solutii protetice.

FUNCTIONAREA NORMALA A URECHII

In cazul unei urechi normale sunetul este preluat de catre pavilion si condus de conductul auditiv extern pâna la timpan. Acesta intra în vibratie si transmite astfel lantului osicular unda sonora amplificata. Muschiul ciocanului are rolul de a amplifica sunetele prea slabe, iar muschiul scaritei are rolul de a diminua sunetele prea puternice. Platina scaritei actioneaza ca un piston asupra lichidelor din urechea interna, ceea ce duce la formarea unei unde calatoare care se transmite prin endolimfa. Aceasta unda va avea un maxim de vibratie într-o anumita zona a membranei bazale, mai apropiata de baza cohleei pentru sunetele înalte si în vecinatatea vârfului acesteia pentru sunetele joase. Astfel, sunetele determina vibratii în zone diferite ale membranei bazale, în functie de frecventele lor. Impulsurile nervoase produse în celulele senzoriale sunt sincrone cu stimularea. Pentru sunetele de frecventa joasa vor intra în actiune celulele senzoriale care sunt sincrone cu perioada sunetului. Acest mecanism permite determinarea frecventei în functie de intervalul existent între impulsurile nervoase.

Celulele ciliate externe contin tesut muscular si permit prin contractia lor stimularea membranei bazale chiar pentru sunetele cu intensitate foarte mica. Functionarea acestor celule este neliniara, ceea ce înseamna ca ele intervin pentru sunetele slabe, dar nu si pentru cele puternice. În relatie cu celulele ciliate se afla numeroase fibre nervoase. Fibrele nervoase aferente transmit semnalele de la celulele ciliate interne la creier. Fibrele nervoase eferente transmit influxurile nervoase de la nivelul creierului la celulele nervoase situate în apropierea cohleei. Fibrele nervoase care pleaca de la fiecare ureche se ramifica în trunchiul cerebral, apoi merg spre partea contralaterala a cortexului cerebral temporal. La acest nivel informatia sonora este decodificata si transformata în senzatie.

Prin definitie orice persoana care nu aude la fel de bine ca o persoana tânara normoacuzica sufera de o hipoacuzie. Multe hipoacuzii pot fi rezolvate pe cale chirurgicala, în timp ce altele nu pot fi ameliorate decât pe cale protetica. În unele cazuri, destul de rare, nu este posibil nici un remediu. Cauza care sta la baza hipoacuziei se poate afla la diferite niveluri ale sistemului auditiv.

Daca pierderea de auz este datorata celulelor senzoriale ale cohleei, atunci hipoacuzia este cohleara, iar daca este datorata functionarii deficitare a fibrelor nervoase vorbim despre o hipoacuzie retrocohleara. Daca substratul fizic al hipoacuziei se afla la nivelul urechii externe sau medii atunci hipoacuzia se numeste de transmisie.

O hipoacuzie de transmisie egala ca grad si ca aspect cu una neurosenzoriala are efecte mai mici asupra auditiei decât cea din urma. În cazul hipoacuziei de transmisie pragul tonal mai ridicat decât cel normal poate fi singura problema aparuta ca urmare a functionarii defectuoase a unui element din urechea externa sau medie.

Atunci când surditatea îsi are originea la nivel cohlear si retrocohlear la atenuarea sonoriei se adauga si perceptia distorsionata a sunetelor puternice. De asemenea hipoacuzia de perceptie este însotita de reducerea câmpului dinamic auditiv, prin cresterea nivelului pragului tonal si scaderea nivelului pragului de disconfort, fenomen cunoscut sub numele de recruitment. Discriminarea frecventiala poate fi si ea afectata în cazul hipoacuziei de origine cohleara, ca urmare a scaderii rezolutiei frecventiale. Majoritatea hipoacuziilor de origine cohleara sunt caracterizate de caderi ale pragului tonal pe frecventele înalte, ceea ce poate avea ca urmare mascarea sunetelor acute de catre cele joase, care sunt auzite cu o intensitate mai mare.

În functie de valoarea în decibeli HL a pierderii tonale, hipoacuziile sunt clasificate în:

1. Hipoacuzie usoara: 21-40 dBHL
2. Hipoacuzie medie:
   I. 41-55 dBHL
   II. 56-70 dBHL
3. Hipoacuzie severa:
   I. 71-80 dBHL
   II. 81-90 dBHL
4. Hipoacuzie profunda:
   I. 91-100 dBHL
   II. 101-110 dBHL
   III. 111-119 dBHL
5. Cofoza: pierdere mai mare de 120 dBHL.